DUBLU ȘOLD CU UMPLUTURĂ DE BRÂNZĂ ȘI ARDEI

Timpul de pregătire: 60 minute
Gradul de dificultate: Mediu

Ingrediente

  • 6 șolduri de găină (dezosate)
  • 2 ardei copți (decojiți și tăiați cubulețe)
  • 100 gr. – brânză moale de vaci
  • 2 linguri – brânză de oi sărată (rasă)
  • 2 linguri – busuioc proaspăt (mărunțit)
  • 2 linguri – ulei de măsline sau de floarea soarelui
  • Sare și piper negru

Pentru decor:

  • Busuioc

Procesul de preparare

Pasul 1

Ia un șold dezosat, acoperă-l cu o folie alimentară pe partea fără piele și bate-l până se subțiază puțin. Apoi fă același lucru cu celelalte bucăți.

Pasul 2

Pune într-un bol brânza de vaci și de oi împreună cu ardeii tăiați cubulețe, busuioc și condimentează cu sare (nu uita că brânza de oi e sărată) și piper. Amestecă până se încorporează toate ingredientele și se primeste o masă cremoasă.

Pasul 3

Condimentează fiecare bucată de șold cu sare și piper. Pe 3 din 6 șolduri întinde câte 1/3 din compoziția de brânză și ardei lăsând puțin loc pe margini. Cu cele 3 șolduri rămase acoperă-le pe cele umplute anterior. După care leagă fiecare „dublu șold” din loc în loc cu o ață alimentară sau poți folosi și câteva scobitori.

Pasul 4

Încinge cuptorul la 180 de grade C. Pune tigaia la foc mediu cu 2 linguri de ulei și prăjește „dublu șoldurile” pe fiecare parte circa 4-5 minute sau până ce obții o culoare auriu-cafenie.

Pasul 5

Ia-le de pe foc și așează-le împreună cu uleiul rămas în tigaie pe o tavă de copt. Pune-le la cuptor pentru 20-25 de minute (în dependență de mărimea șoldului). Scoate-le din cuptor și șervește-le cu o simplă salată de roșii și busuioc sau cu orice altă garnitură dorești. Poftă bună.

Chișinău Bălţi Soroca Hîncești Caușeni